10 alimente care luptă împotriva diabetului
Un regim alimentar corespunzător este esenţial pentru persoanele care au diabet. Acest regim se bazează în special pe fructe, legume și cereale integrale. Este exact ceea ce se recomandă și unei persoane perfect sănătoase.
Află ce alimente ar trebui să consumi atunci când ai diabet, citind articolul de mai jos!
Alunele și nucile
Studiile au demonstrat faptul că aceste alimente pot diminua substanțial riscul de diabet. Alunele și nucile sunt extrem de bogate în fibre, magneziu și acizi grași omega 3, prin urmare aceastea potolesc senzația de foame. Totodată, este recomandat consumul acestor alimente persoanelor care au probleme cardiovasculare.
Scorțișoara
Acest condiment luptă împotriva diabetului de tip 2. Un studiu a demontrat faptul că este eficient și în reducerea concentrației de zahăr în sânge, cât și în ceea ce privește nivelul trigliceridelor. Totodată, datorită antioxidanților și polifenolilor săi, scorțișoara reduce riscul cardiovascular.
Fasolea
Consumul de fasole îi poate ajuta pe cei care au diabet de tip 2 să țină sub control nivelurile de zaharuri din sânge, reducând în același timp riscul de infarct. Datorită indexului glicemic scăzut pe care fasolea îl deține, nutriționiștii o recomandă persoanelor care au diabet.
Citricele
Mai multe studii au demonstrat faptul că diabeticii suferă de carență de vitamina C. Încearcă să incluzi cât mai des în dieta ta portocale și lămâi pentru a putea beneficia de proprietățile excelente pe care le au aceste fructe.
Iaurtul
Un studiu a demonstrat faptul că un iaurt slab în grăsimi și zahăr consumat zilnic, poate reduce cu aproximativ 14% riscul de a dezvolta diabet. Iaurtul grecesc este o alegere ideală pentru persoanele care au diabet – consumă-l cât mai des!
Somonul
Acest tip de pește este extrem de bogat în acizi grași omega 3 și contribuie în acest fel la diminuarea inflamațiilor și la reducerea nivelurilor de zahăr din sânge. Totodată, acizii grași pe care somonul îi deține pot reduce riscul bolilor cardiovasculare.
Turmericul
Acest condiment deține numeroase beneficii pentru sănătatea ta. Consumul de turmeric ajută la reducerea inflamațiilor și la diminuarea nivelurilor de zahăr din sânge. Adaugă în mâncare acest condiment și nu vei regreta!
Albușul de ou
Ouăle sunt alimente extraordinare pentru masa musculară, întrucât conțin cele mai bune proteine. Totodată, consumul de albuș de ou poate să prevină diabetul de tip 2, deoarece este bogat în proteine slabe în carbohidrați.
Broccoli
Acest aliment este recomandat diabeticilor pentru prevenirea eventualelor complicații. Datorită unei substanțe numită sulforafan, consumul de broccoli poate să anuleze efectele negative ale diabetului asupra vaselor de sânge.
Roșiile
Consumul de roșii ține sub control obezitatea și diabetul. Fie că sunt consumate crude sau fierte, aceste alimente sunt pline de licopen, demonstrându-se faptul că această substanță poate reduce considerabil până și riscul de cancer.