Ce este lucuma și ce beneficii are pentru sănătate?

Ce este Lucuma? 

Lucuma este un fruct galben cultivat de secole în America de Sud. Ca și semințele de quinoa, acai și chia, acest fruct denumit și  „aurul incașilor” aduce cu el o a abundență  de nutrienți, fiind considerat un aliment de baza extrem de prețuit.

Lucuma proaspătă poate fi folosită în lapte, deserturi, sucuri și ca îndulcitor natural sub formă de pulbere, fiind extrem de bogată în antioxidanți, vitamine B, minerale și fibre. Pana în prezent, nu s-au făcut foarte multe studii despre lucuma, fiind un fruct relativ nou consumat în culturile occidentale.

Lucuma nu rezistă bine la transport, de aceea este destul de dificil să găsim acest fruct proaspăt. Cea mai întalnită varianta de lucuma, atat în SUA cat si în Europa, este sub formă de pulbere.

Poate fi considerata lucuma un super-aliment?

Ca și alte fructe, lucuma este cu siguranță un aliment bogat in nutrienți. Dacă lucuma este un super-aliment sau nu, poate depinde de cum definiți dvs. acest lucru.Termenul super-aliment nu are o definiție științifică prestabilită, dar, în general, super-alimentele sunt alimentele foarte bogate în nutrienți și antioxidanți. Din acest motiv, lucuma poate fi considerată un super-aliment, dar, ca orice alt aliment bogat în nutrienți, trebuie să facă parte dintr-o dietă variată.

Ce gust are lucuma?

Dacă ați ajuns prin regiunile în care lucuma crește în mod natural, precum Chile, Peru sau Ecuador,  probabil că ați avut plăcerea de a gusta lucuma proaspătă. Daca nu, vă putem spune că gustul fructelor este dulce-acrișor, uneori asemănător cu siropul de arțar sau cu dulciurile confiate. Pe viitor, se intenționează și cultivarea lucumei în California sau Hawaii, dar până atunci, lucuma proaspătă se găsește doar în regiunile în care este cultivată în mod normal.

Cum se poate mânca acest fruct?

Pe lângă varianta sa proaspătă, lucuma poate fi consumata în SUA precum si în alte părți ale lumii sub formă de pulbere. Odată ce fructele sunt uscate, acestea pot fi transformate într-o pulbere, care este mult mai potrivită si rezistentă la transportul în întreaga lume.

Puteți folosi pulberea de lucuma ca îndulcitor natural, oferind o aromă dulce subtilă, similara cu siropul de arțar. De asemenea, poate fi adăugata, ca și alte suplimente din pudră, la smoothie-uri, sucuri, deserturi sau produse de patiserie, pentru a oferi dulceață și un surplus de vitamine și minerale.

Unul din avantajele utilizarii pulberei de lucuma ca îndulcitor este că are un indice glicemic extrem de scăzut. În comparație cu zahărul obișnuit, pudra de lucuma nu va crește nivelul glicemiei. De asemenea, persoanele care doresc să slăbească sau încearcă să reducă riscul de diabet de tip 2 pot folosi cu succes pudra de lucuma pe post de îndulcitor.

Ce nutrienții găsim în lucuma?

Pudra de lucuma conține 14 vitamine și minerale esențiale, printre care potasiu, calciu, magneziu și fosfor. Ca și alte fructe și legume galbene, fructele de lucuma sunt bogate în beta-caroten, care are puternice proprietăti antioxidante.

Studii privind beneficiile pentru sănătate ale lucumei

Din păcate, nu există prea multe studii referitoare la beneficiile fructelor de lucuma pentru sănătate.

In cadrul unui studiu din 2010 care a analizat uleiul de nuci de lucuma si efectul acestuia în vindecarea rănilor și inflamației, cercetătorii au descoperit că uleiul de lucuma ajută la regenerarea pielii și poate fi integrat în rutina pentru îngrijirea pielii. Nu se știe însă dacă aceleași beneficii găsite în uleiul de nuci de lucuma pot fi atribuite si fructului de lucuma care este consumat mult mai frecvent. Prin urmare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a stabili dacă fructele de lucuma au proprietăți similare.

Întrucât lucuma are un conținut ridicat de antioxidanți, fructul poate ajuta și la reducerea markerilor inflamatori din organism. In cadrul unui studiu în vitro din 2009, s-au examinat extracte din fructe originare din Peru, inclusiv lucuma, în raport cu activitatea antioxidantă a acestora și impactul asupra markerilor pentru diabetul de tip 2.

Cercetătorii au concluzionat ca lucuma împreună cu alte fructe peruane pot avea proprietăți antidiabetice. Acest studiu a fost realizat cu celule, astfel încât este nevoie de mai multe studii, atat la animale cat și oameni, pentru a stabili cu certitudine daca lucuma poate fi benefică pentru scăderea riscului de diabet. Desi culturile antice Incase și Peruane au folosit fructele lucuma timp de secole pentru diverse probleme de sănătate, sunt necesare mai multe cercetări cu privire la lucuma și beneficiile acesteia pentru sănătate în general.

Este lucuma un super-aliment?

Termenul de super-aliment nu are o definiție științifică prestabilită. Dicționarul Merriam-Webster definește super-alimentele ca alimente bogate în compuși care aduc numeroase beneficii pentru sănătate, precum afinele, acai, kale sau somonul.

Lucuma este considerată un superaliment? Lucuma, ca multe alte fructe, este bogată în compuși (antioxidanți, minerale, fibre), care contribuie la menținerea starii de sănătate, așa că pe baza acestei definiții, da, poate fi considerată la randul sau, un superaliment. Cu toate acestea, rețineți că denumirea de super-aliment poate fi uneori doar un termen de marketing.

Trebuie să avem în vedere faptul ca un singur aliment nu poate asigura toți nutrienții esențiali. Studiile din domeniu și experții în sănătate sugerează că o dieta bogată într-o varietate de alimente este probabil cea mai buna variantăpentru sănătatea noastră generală.

Concluzie

Lucuma poate fi considerată un super-aliment folosit si prețuit de Incasi de sute de ani, acestia înțelegand că este o sursă bogată de nutrienți si poate fi extrem de benefică pentru organism.

Majoritatea studiilor actuale sunt însa destul de limitate în ceea ce priveste beneficiile pentru sănătate ale lucumei, dar anumite studii sugerează în mod clar că fructele de lucuma pot fi o sursă de compuși antiinflamatori și pot fi de ajutor în reducerea riscului de diabet de tip 2.

Lucuma proaspătă nu poate fi transportată usor, de aceea, în cele mai multe părți ale lumii, se consuma doar sub forma de pulbere. Aceasta din urmă poate fi folosită ca îndulcitor natural, bogat in nutrienți, care are de asemenea si un indice glicemic scăzut.

Pe lângă faptul că nu crește nivelul de zahăr din sânge, pudra de lucuma este, de asemenea, o sursă importanta de fibre, potasiu, calciu, fier și antioxidanți. Folosirea acesteia în locul altor îndulcitori poate fi un pas într-o directie mai bună si, în mod sigur, mult mai sănătoasa. Cu toate acestea, ca si în cazul oricărui alt supliment alimentar, este mai bine să vă consultați cu medicul dvs. înainte de a încorpora pudra de lucuma în dieta dvs. zilnică

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply: