5 trucuri simple pentru o piele strălucitoare la menopauză

Odată cu instalarea menopauzei, corpul femeii trece prin numeroase schimbări – atât în interior, cât și la exterior. Pielea noastră are nevoi diferite acum, iar aceste trucuri o vor ajuta să rămână fină și strălucitoare în fiecare zi.

Menopauza este o perioadă perfect normală din viața fiecărei femei; o nouă etapă a evoluției care aduce tot soiul de modificări pe plan fizic și psihic. De la schimbările de dispoziție frecvente la bufeuri, modificările hormonale își spun cuvântul – iar pielea noastră nu este o excepție.

Din fericire, există foarte multe lucruri simple și rapide pentru menținerea și chiar îmbunătățirea pielii doamnelor în fiecare zonă de pe corp.

Mai jos, îți oferim câteva dintre cele mai eficiente trucuri pentru o piele radiantă:

Detoxifierea pielii

Indiferent dacă ai un program încărcat sau nu, poți intra în contact cu nenumărați factori dăunători pe parcursul zilei. De la particule de praf la transpirație sau chiar produse de curățenie, toate aceste elemente blochează porii, afectând textura și aspectul pielii.

Singura soluție? Detoxifierea.

Contrar a ceea ce multe femei cred, nu trebuie să mergi la salon pentru o piele de neuitat. Dacă te speli pe față de două ori pe zi cu un demachiant din comerț, săpun natural sau uleiuri naturale, vei vedea diferența într-un timp foarte scurt.

Secretul detoxifierii nu constă neapărat în gama de produse folosită, ci în obiceiul de a curăța pielea în același mod zilnic.

Protejarea de razele solare

Desigur, nu îți sugerăm evitarea soarelui permanent – din contră! Pentru o piele sănătoasă, este recomandată expunerea zilnică la soare datorită dozei de vitamina D pe care o oferă.

În zilele fierbinți de vară sau la plajă, însă, protecția este absolut necesară. Dacă aplici o loțiune cu un FPS de minim 30, pielea va absorbii vitamine și nutrienți mai ușor, fiind protejată în același timp.

Pentru zilele în care vrei să te bronzezi, îți recomandăm să te expuneți la soare numai în orele dimineții și după ora 16:00.

Consumul de grăsimi sănătoase

Odată cu înaintarea în vârstă, fiecare femeie se cunoaște tot mai bine pe plan fizic, psihic și emoțional. Totuși, hormonii sunt într-o continuă schimbare care ne poate lua chiar și pe noi prin surprindere!

Menopauza aduce o scădere semnificativă a estrogenului. Din această cauză, pielea devine mai sensibilă, mai uscată, iar ridurile par mai proeminente.

Unul dintre cele mai eficace remedii naturiste în acest caz sunt tocmai grăsimile sănătoase, pe care le puteți găsi în avocado și somon.

Mâncărurile bogate în colagen

Dacă tot am menționat somonul, trebuie să adăugăm că acest tip de carne este foarte bogat și în colagen. În perioada menopauzei, dar și mai târziu, pielea produce din ce în ce mai puțin colagen. Acest lucru înseamnă că trebuie să-i oferim un mic (sau mai mare) „ajutor” pentru a redeveni fină și radiantă.

Una dintre opțiunile eficace sunt capsulele de colagen; conținutul acestora se masează direct pe piele, oferid efecte rapide. La fel de util, însă, este și consumul de alimente bogate în acest element, precum:

  • Zmeura
  • Soia
  • Ceaiul alb
  • Roșiile, morcovul, spanacul, castravetele, ardeiul și usturoiul
  • Somonul, tonul, stridiile
  • Ouăle

Hidratarea pielii din interior

Odată cu întreruperea activității glandelor sebacee, pielea poate rămâne deshidratată mult mai rapid. Pentru un plus de energie și o piele strălucitoare, îți recomandăm să bei minim 8 pahare de apă pe zi.

De asemenea, încearcă să consumi cât mai multe alimente hidratante. De la castraveți și roșii la citrice, toate aceste fructe și legume te ajută să fii energică, frumoasă și sănătoasă.

 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply: